Inainte de-a va spune impresiile lasate de carte, trebuie sa
fac o marturisire: cartile ce fac parte dintr-o serie imi place sa le citesc in
ordine, recunosc am o fixatie, stiu ca pot fi citite si "ahotic"
deoarece actiunea din cartea respectiva nu va fi influentata de faptul ca nu
le-ai citit pe celelalte, dar cu siguranta iti va influenta perceptia asupra
personajelor centrale, in cazul acestei serii detectivii Montoya si Rick Bentz,
si nu este deloc placut sa citesti acum ca sunt fericiti, casatoriti si cu
copii acasa iar maine sa-i reintalnesti intr-o alta carte si sa descoperi ca
nici macar nu si-au intalnit partenerele sau ca sunt abia la inceputul relatiei
"si se joaca de-a Tom si Jerry".
Pfiuuu.... de obicei scriitorul a pornit de la o idee, o dezvolta pe parcurs, mai adauga personaje importante pentru povestea aceea sau personaje ce nu le vezi rostul dar care cu siguranta in una din cartile ce urmeaza vor avea un rol important. Ei bine de data aceasta am "facut-o lata".
Pfiuuu.... de obicei scriitorul a pornit de la o idee, o dezvolta pe parcurs, mai adauga personaje importante pentru povestea aceea sau personaje ce nu le vezi rostul dar care cu siguranta in una din cartile ce urmeaza vor avea un rol important. Ei bine de data aceasta am "facut-o lata".
Am citit cartea Iubire vinovata (titlul original
Devious) - si sa nu credeti ca imi pare rau - dar este nici mai mult nici mai
putin decat a saptea carte din seria New
Orleans. Am inteles ca au mai aparut 3 carti din
aceasta serie la Editura Lider (Fiorul mortii, Paienjenisul terorii si Suflete
Pierdute), sper sa fie traduse si celelalte volume sa completez toata seria si
sa o citesc cap - coada, pentru ca volumul 7 mi-a placut si mi-a starnit
curiozitatea.
Cartea incepe cu trei cadre bizare si pline de mister: sora
Camille calauzita de o voce malefica se indreapta catre altarul catedralei St.
Marguerite, unde era asteptata de mirele ei pentru noaptea nuntii dar in
ultimul moment constientizeaza ca ce urmeaza nu va fi iertarea si iubirea eterna
ci moartea; la Hanul Casa Briarstone, Valerie aude clopotele de la
St.Marguerite iar in minte ii revine un cosmar mai vechi, o creatura cu ochi
haini prinde contur din umbra, aude soapte sinistre dar presimtirea ca o vrea
pe Camille este inlaturata deoarece intre zidurile manastirii Camille era in
siguranta (sau nu?); apoi revenim la St.Marguerite unde intr-o odaie austera
sora Lucia aude o soapta rautacioasa iar minte ii este asaltata de imagini
insangerate, urmandu-si presimtirea Lucia este cea care descopera cadavrul
sorei Camille. Hmmm... voci misterioase, viziuni, monstri ce apar din
intuneric, e clar nu prea sunt toti piticii acasa prin carte, deci suna
interesant.
Valerie Houston era decisa sa divorteze de Slade, in urma
scenei in care, venind mai devreme acasa, o descoperise pe sora sa in dormitor cu
Slade. Desi scena nu era compromitatoare sau poate doar pe la colturi :)
Camille sustine ca Slade a incercat sa-i faca avansuri, aceasta marturisire
ducand la parasirea caminului conjugal de catre Valerie, instrainarea celor
doua surori si decizia lui Camille de a intra la manastire sa depuna juramantul
sfant. Slade Houston un cowboy veritabil, o iubeste pe Valerie si o vrea inapoi,
acesta este motivul pentru care isi paraseste ferma lasand-o in grija fratilor
sai si vine la New Orleans
in cautarea lui Valerie.
Scriitoarea pune accent mai mult pe investigatia pe care o
intreprinde Valerie ajutata de Slade, ancheta politistilor ramanad in plan
secund, dar nu fara importanta. Intrebarea care ramasese fara raspuns pentru
ambele grupuri de "anchetatori" era: cine era tatal copilului
nenascut al lui Camille? Pentru ca in urma analizelor principalul suspect parintele
Frank O'Toole, cu care se pare ca avusese o aventura, se dovedeste a nu fi tatal.
Avem o multime de personaje carora probabil nu le vezi rostul dar au un rol
important, deoarece mintea incepe sa joace ping-pong de la unul la altul in
incercarea de a descoperi criminalul: personalul si novicele de la
St.Marguerite si St.Elsinore, inclusiv persoane din afara zidurilor manastirii.
In timp ce inaintam in subiect si mai apar si alte cadavre, piticii aceia lipsa
de care vorbeam la inceput cred ca au venit in vizita la ai mei, si-au adus
tabla, creta si s-au apucat de facut liste, ancheta serioasa nu gluma :).
Este
posibil sa te intrebi de ce scriitoarea pune accent pe Lucia si Cruz- fratele
detectivului Montoya- dar am senzatia ca intr-una din cartile viitoare vor lasa
sentimentele sa vorbeasca formand un cuplu dragut si vor juca un rol important
in "rezolvarea unei probleme" pe care detectivii o credeau incheiata
in una din cartile anterioare, dar "problema" revine in cartea a 7 si
probabil isi va gasi rezolvarea in una din urmatoarele carti.... mda.... incalcita treaba. Ei bine, nu ma pot abtine trebuie sa va spun
cine este criminalul, acesta este.........:). Glumesc, de la mine nu mai
scoateti niciun cuvant.
Va recomand cartea, o poveste plina de suspans
presarata cu putin romantism, ingrediente bine amestecate si dezvaluite in
nopti pline de mister. Astept si celelalte volume sa pot citi seria intreaga,
sper sa nu-mi creasca barba si sa albesc intre timp. Sau daca se intampla asta, macar sa fiu intelept precum Gandalf.
![]() |
Sursa foto aici |
Pana in prezent seria New Orleans are 8 volume, si cuprinde: Hot Blooded (O prostituata este gasita strangulata intr-o camera de hotel. La km distanta, Samantha Leeds, populara gazda a unei emisiuni de noapte la radio, primeste un telefon ciudat. Curand un alt cadavru este descoperit, apelantul misterios revine, impreuna cu o femeie misterioasa ce pretinde ca este o persoana din trecutul ei, o femeie moarta de ani de zile. Cineva a descoperit secretul Samanthei. Cineva este convins ca aceste vieti trebuiesc sacrificate pentru a plati pacatele ei.), Cold Blooded (Cadavrul ciopartit si incinerat al unei femei este gasit intr-un apartament saracacios din New Orleans. Ucigasul este sigur ca nu au existat martori, fara sa stie ca fiecare miscare a fost vazuta de o frumoasa straina, din patul ei dintr-o cabana de la marginea orasului. Saptamani mai tarziu o alta viziune intrerupe somnul Oliviei, ceea ce o convinge ca un criminal in serie se afla in oras. Ii dezvaluie detaliile detectivului Rick Bentz, dar acesta nu o crede, chiar si atunci cand al doilea cadavru este gasit exact asa cum i-a descris Olivia. Frustrata de scepticismul lui Bentz, Olivia nu poate nega insa atractia fata de el. Dar in curand visele ei sunt invadate de imaginile unei noi crime. O crima ce nu a fost comisa, inca. De data aceasta Olivia nu recunoaste doar fata victimei, dar si pe cea a ucigasului. Si ambii sunt mai apropiati decat si-ar fi imaginat.), Shiver - Fiorul mortii- (Abby Chastain, o tanara care pare a fi cheia dublelor
asasinate dintr-un orasel din Louisiana. Victimele sunt ucise in perechi,
aparent fara nicio legatura intre ele, niciun motiv si niciun indiciu. Este un
joc bolnav, ca un puzzle care de-abia a inceput, iar Abby, alaturi de
detectivul Reuben Montoya, se angajeaza intr-o cursa disperata pentru a-l prinde
pe ucigasul ale carui crime scot la iveala o revelatie socanta: Pacatele
trecutului trebuie platite...), Absolute Fear - Paienjenisul terorii - (Actiunea romanului de fata
se concentreaza in jurul sanatoriului de boli mintale „A noastra Doamna a Virtutilor“,
o cladire decrepita din caramida rosie, unde se petrecusera si inca se mai
petrec lucruri necurate. Autoarea va elucida misterul la finalul romanului,
insa isi va lasa cititorii in suspans, promitandu-le, dupa cum era de presupus,
o continuare a povestii imaginate de ea cu talent, pasiune si suflet.), Lost Souls - Suflete pierdute- (Kristi Bentz, decide sa
inceapa o viata noua, devenind scriitoare de romane politiste, bazate pe fapte
reale. Astfel, cautand un subiect incitant, se reinscrie la colegiul All
Saints, dupa ce afla ca patru tinere au disparut in mai putin de doi ani. Toate
erau considerate suflete pierdute – fete necajite, vulnerabile, fara familie.
Pentru a afla adevarul, Kristi trebuie sa patrunda in cercul unui cult obscur
din campus, sa le afle secretele si sa joace rolul unui suflet pierdut. Pe
masura ce se afunda in acea lume malefica, diferenta dintre postura de
„vanator“si cea de „victima“devine tot mai incerta pentru ea si in scurt timp
isi da seama ca isi subestimase dusmanul, avand de-a face cu un asasin abil si
insetat de sange.), Malice (Parfumul inconfundabil de gardenii, dulce si delicat, este acelasi parfum pe care prima lui sotie, Jennifer, il avea mereu. Deschizand ochii, in camera de spital unde se recupera dupa ultimul accident, detectivul Rick Bentz o vede stand in picioare in cadrul usii. Apoi Jennifer ii trimite un sarut si dispare. Dar nu putea fi Jennifer. Ea a murit acum 12 ani...), Devious - Iubire vinovata, Never die alone - aparitie programata in iulie 2015 -(Ar fi trebuit sa fie cea mai frumoasa zi din viata lor. La a 21 aniversare, el loveste. Victimele sale sunt intotdeauna gemeni, crimele sunt ritualice, atent planificate, pana in momentul in care isi dau ultima suflare impreuna. Un om nevinovat este in inchisoare, iar Brianna trebuie sa convinga politia din New Orleans de greseala. Nu doar pentru a-si elibera varul, dar si pentru a salva alte persoane pana cand adevaratul criminal va fi prins. Reporterul Jason Bridges este intrigat. Este un caz care l-ar putea ajuta in cariera, atat timp cat Brianna nu ghiceste secretul din trecutului lui.)
Eu zic ca este o seria interesanta si ar fi placut sa putem citi toate volumele. Mai sunt doar patru de tradus, haideti ca se poate!
Si nu uitati, bucurati-va de lecturi placute!
Si nu uitati, bucurati-va de lecturi placute!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu