Pagini

miercuri, 29 aprilie 2015

În curs de aparitie si noutati de la Rao, Trei si Nemira

   Editurile s-au pus serios pe treabă şi se pare nu prea vom mai avea momente de respiro. Dar cine îşi doreste? :)

   Printre noutăţile de la Rao mi-au atras atenţia câteva titluri interesante.

 Băieţi isteţi: Asalt pe Wall Street de Michael Lewis


O abordare interesantă privind marile tranzacţii bursiere.
Descrierea oferită de editură: "Dacă vă imaginaţi nişte masculi alfa care stau în ringurile bursiere şi strigă unul la celălalt, nu este aşa. Această lume nu mai există. În prezent, banii lumii sunt tranzacţionaţi de către codurile de computer din interiorul unor cutii negre aflate în clădiri extrem de bine păzite. Nici măcar experţii care gestionează banii dumneavoastră nu ştiu ce se întâmplă cu ei. Iar cei puţini care cunosc ce se întâmplă nu vor spune nimic, deoarece câştigă o avere. Aceasta este piaţa măsluită şi ascunsă, scăpată de sub control; o piaţă în care viteza reprezintă ingredientul principal; o piaţă în care traderii ar fi în stare să îţi vândă şi bunicile pentru o microsecundă. Este suficient doar să clipeşti, şi vei rata totul. Michael Lewis ne relatează o poveste controversată despre un grup de inadaptabili care a hotărât să dezvăluie lumii ce se întâmplă pe pieţele bursiere. Este o poveste din care aflăm cum este să declari război celor mai bogaţi şi mai influenţi oameni din lume, despre lupta împotriva sistemului, cât şi despre nebunia care a cuprins întreaga piaţă financiară de azi. Nu veţi crede până când nu veţi citi cartea!"

 Departe de Nicole Baart
  Descrierea oferită de editură: "O poveste despre dragoste, speranţă, despre intimitate şi pierderea ei, despre minciuni şi consecinţele lor devastatoare.  Viaţa romanticei Danica Greene se dă peste cap atunci când soţul ei, Etsell, de profesie pilot, dispare în mod misterios în timpul unui zbor în Alaska. Nu ştie ce să creadă şi nici cum să reacţioneze. A rămas văduvă sau, pur şi simplu, bărbatul pe care îl adoră a părăsit-o? Deşi are fobie de avioane şi zbor, Danica porneşte în căutarea soţului, care se dovedeşte că i-a fost infidel. Odată ajunsă în Alaska, tânăra se vede nevoită să îşi înfrunte temerile şi durerea şi încearcă să îşi dea seama dacă nu cumva îşi pierduse deja bărbatul înainte ca acesta să fi dispărut.  Departe a fost ca o călătorie extraordinară care m-a făcut să mă simt tămăduită şi renăscută. Un omagiu adus iubirii în toate formele ei - între un bărbat şi soţia acestuia, între surori, precum şi între mame şi fiice - m-a durut sufletul cât am citit Departe, dar şi mai mult am suferit când am ajuns la ultima pagină şi povestea s-a terminat. – Nicolle Wallace"

                                     Soni de Andrei Ruse
 Descrierea oferită de editură: "Povestea Soniei, o tânără de douăzeci şi şase de ani care află că are cancer la stomac şi numai o jumătate de an de trăit, ne conduce către înţelegerea sensului şi a libertăţii omului într-o societate urbană tot mai agitată, lipsită de sentimente şi plină de artificial. Dincolo de ritmul de cavalcadă nebunească spre moarte şi de bravada dureroasă, perfect justificată de circumstanţe, Soni are puritate şi un romantism cu care tinerii vor rezona întotdeauna. Deoarece, după cum afirma personajul principal, "nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cât mai târziu posibil". Multe întrebări incomode, mult sex, multe droguri, într-un roman contemporan despre decădere şi iluminare." 

Conacul bântuit (seria Lockwood şi asociaţii, vol. 1) de Jonathan Stroud
Descrierea oferită de editură: "De mai bine de cincizeci de ani, Marea Britanie este zguduită de o Problemă nemaiîntâlnită: noaptea, locuitorii săi sunt asaltaţi de Vizitatori nu tocmai prietenoşi, sosiţi dintr o altă lume. Nimeni nu ştie care este cauza acestor bântuiri, nici cum pot fi ele oprite. Anthony Lockwood, Lucy Carlyle şi George Cubbins, membrii Agenţiei Lockwood, îşi unesc forţele în lupta împotriva Vizitatorilor, înarmaţi cu un întreg arsenal, din care nu lipsesc săbiile, pilitura de fier, lanţurile sau... pliculeţele de ceai. Primul volum al seriei semnate de Jonathan Stroud este, cu siguranţă, o lectură palpitantă, care vă va ţine cu sufletul la gură şi cu luminile aprinse... până târziu în noapte"

Al şaptelea copil de Erik Valeur
Descrierea oferită de editură: "La orfelinatul Kongslund, lucrurile nu sunt atât de minunate pe cât par. Iar cei care îl conduc ştiu prea bine că există informaţii care nu ar trebui să iasă la lumină. Ajunşi la maturitate, şapte orfani primesc nişte misterioase scrisori anonime, care le stârnesc curiozitatea şi atenţia, căci toţi încep să-şi dea seama că ceea ce li s-a făcut este impardonabil. Şi, de parcă ar fi blestemaţi, toţi au luat asupra lor o grea vină. Marie, unul dintre cei şapte copii, a urmărit evoluţia şi vieţile foştilor prieteni din orfelinat pe parcursul mai multor ani şi decenii. Acum, la maturitate, îi adună pe toţi laolaltă. Dar vrea oare cu adevărat ca lor să li se facă în sfârşit dreptate? Sau îşi doreşte mai degrabă răzbunare?"

În curs de apariţie la Rao sunt:

  Regatul umbrelor de Josephine Angelini
   Doamne, de când aşteptam această continuare! Mulţumesc, Rao!
   Descrierea oferită de editură: "Regatul umbrelor" este cel de-al doilea volum din seria Predestinaţi. Cartea continuă povestea lui Helen Hamilton, o tânără timidă care locuieşte în Nantucket şi a cărei viaţă este cuprinsă de haos atunci când descoperă că este singurul scion, descendentă directă a zeilor greci, care poate coborî în Lumea de Dincolo. Helen este hotărâtă să-şi folosească talentul pentru a pune capăt războiului împotriva zeilor şi, de asemenea, să-şi schimbe destinul. În cruciada pe care o declanşează, un lucru se dovedeşte dificil: să-l uite pe Lucas Delos. Fără el, Helen simte că nu poate înfrunta Lumea de Dincolo şi este pe punctul de a ceda. Chiar atunci, un alt scion misterios, neînfricat îşi face apariţia şi îi oferă eroinei ocrotirea sa. Volumul doi din această saga aduce cu sine o poveste romantică încărcată de dinamism, în care se înfiripă un triunghi amoros de neuitat."

Alunecare de Jill Hathaway

Da, o descriere foarte interesantă, abia aştept să apară.
Descrierea oferită de editură: "Sylvia "Vee" Bell suferă de narcolepsie; cel puţin, aşa susţin medicii. Boala îi oferă lui Vee un talent uimitor: se poate "strecura" în pielea celor din jurul său. Tânăra percepe, în acest fel, realitatea prin alţi ochi, iar simpla atingere a unui obiect poate declanşa un astfel de "episod". Folosindu-şi extraordinara abilitate, Vee va încerca să rezolve o crimă, strecurându-se... în mintea ucigaşului. Primul volum al seriei este captivant, de la prima pagină."
Mesagerul de Markus Zusak
Un nou titlu de la creatorul "Hoţul de cărţi".
Descrierea oferită de editură: "Faceţi cunoştinţă cu Ed Kennedy - şofer de taxi, jucător prost de cărţi şi nepriceput la sex. Locuieşte într-o cocioabă, împarte cafeaua cu câinele său, Portarul, şi e îngrozitor de îndrăgostit de Audrey. Viaţa lui este marcată de o rutină paşnică şi de incompetent - asta până când nimereşte din greşeală în plin jaf bancar. Atunci apare şi şansa lui. Atunci Ed devine mesagerul. Alege să se implice, îşi face traseul prin oraş, ajutând sau rănind (când e cazul) până când mai rămâne o singură întrebare. Cine se află în spatele misiunii lui Ed?"

În curs de apariţie la Editura Trei:

Marile minciuni nevinovate de  Liane Moriarty

Dacă v-a plăcut Secretul soţului este posibil să vă placă şi acest titlu.
Descrierea oferită de editură: "Sirenele urla. Oamenii tipa. Directoarea e inmarmurita. Cineva a platit cu viata. E vorba de o crima, un accident tragic sau doar de niste parinti care se poarta necivilizat? Marile minciuni nevinovate e o poveste irezistibilă despre căsătorie, maternitate, viaţa familiilor moderne din clasa de mijloc şi, nu în ultimul rând, despre minciunile periculoase pe care ni le spunem ca să putem supravieţui."


Before Jamaica Lane de Samantha Young 
Continuarea seriei Pe strada Dublin. Se pare că ne vom bucura cât de curând de acest titlu. :)
Sursă foto aici
Descriere: "O lecţie simplă de seducţie între doi prieteni se poate transforma foarte uşor în mult mai mult...
În ciuda purtării sale curajoase, Olivia este dureros de nesigură în preajma sexului opus - de obicei ea nu-şi poate găsi curajul de a se apropia de bărbaţii de care este interesată.
Dar mutarea la Edinbugh îi dă ocazia unui nou început, decide că este timpul să lase trecutul în urmă şi să se ducă după ceea ce vrea.
Nate Sawyer este un jucător superb care nu-şi ia angajamente, dar faţă de prietenii săi apropiaţi este foarte loial. Deci când Olivia îi dezvăluie problemele ei în relaţie, el se oferă să o instruiască în arta flirtului şi cum să devină mai încrezătoare sexual.
Orele prietenoase în arta seducţiei se transformă curând într-o poveste de dragoste intensă şi fierbinte. Dar trecutul lui Nate şi reticenţa faţă de angajamente îşi scot capetele urâte, iar Olivia este lăsată cu inima frântă. Când Nate îşi dă seama că a făcut cea mai mare greşeală a vieţii sale, este nevoit să muncească mult mai mult pentru a-şi convinge cea mai bună prietenă să se îndrăgostească din nou de el - sau o poate pierde pentru totdeauna..."

Noutăţi la Editura Nemira:

Cei 100 de Kass Morgan
Descrierea oferită de editură: "După un război nuclear devastator, omenirea trăieşte în nave spaţiale, departe de suprafaţa radioactivă a Pământului. 100 de adolescenţi delincventi sunt trimişi într-o misiune periculoasă: trebuie sa recolonizeze planeta. Ar putea fi a doua şansă la viaţă sau... o misiune sinucigaşă. Clarke a fost arestată pentru trădare şi e bântuită de propriul trecut. Wells vine pe Pământ pentru fata pe care o iubeşte, dar oare ea îl va ierta? Bellamy vrea să-şi apere sora. Glass a ajuns iar pe nava, dar acolo viaţa e la fel de periculoasă ca pe Pământ. Cei 100 trebuie sa lupte pentru viaţa într-un ţinut sălbatic. Nu era în plan să fie eroi, dar s-ar putea sa fie ultima speranţă a omenirii."

Lacrimile diavolului de Stefana Czeller
Descrierea oferită de editură: "Lena Savin, investigator ocult al unei companii de asigurari iesene, stie unde va ajunge sufletul ei dupa ce moare. In Iad, asa cum prevede tratatul incheiat dupa marele cutremur de presedintele Alexandrescu cu Satan. Cu decenii in urma, tratatul a salvat milioane de vieti in schimbul sufletelor tuturor românilor. Aplicat cu ajutorul unui consiliu de initiati, inca pare nemuritor ca insusi presedintele. Dar oare lucrurile chiar nu pot fi schimbate? La aceasta intrebare trebuie sa raspunda Lena când porneste pe urmele unor bijuterii furate, alaturi de demonul sau aliat, Andromalius. Ancheta o duce pe un drum al violentei, tradarilor, ritualurilor ce deschid porti catre Iad si ii va incrucisa calea cu cei mai puternici oameni ai României. Poate supravietui Lena unor incercari cumplite? Isi poate invinge fricile si prejudecatile? Cum vor influenta descoperirile ei soarta tarii?"

   Sper că v-au plăcut titlurile prezentate şi cât de curând să ne spunem părerile.

Sursa informaţii: Rao, Trei, Nemira.

3 comentarii:

  1. Am văzut Soni în librărie acum vreo 2 săptămâni, iar după ce i-am citit descrierea am ştiut că trebuie să fie a mea :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deşi cartea a aparut încă din 2008 la o altă editură abia acum am remarcat-o, trebuie să descopăr şi eu stilul tânărului scriitor Andrei Ruse

      Ștergere
  2. Subiect interesant pentru un blog. Am cautat pe Internet pentru distrac?ie ?i am venit pe blogul tau. Postul fabulos. Va mul?umim pentru o schimbare de cuno?tin?e! Este minunat sa vedem ca unii oameni înca depun eforturi în gestionarea site-urilor web. Vino sa-mi vizitezi blogul la TumesKecil
    Citi?i mesajele mele de aici:
    - Tips beli smartphone
    - Keadaan Perfilman Indonesia Saat ini, Cukup Meresahkan!
    - Bahaya Ngecas HP Pakai Laptop dan Solusinya

    Mul?umesc mult!

    RăspundețiȘtergere