Si uite cum m-am trezit eu din intunecata Falie a Umbrei in
varful muntilor din statul Arizona,
intr-o zi de iarna friguroasa.
Noroc cu Atingerea focului (titlul original The
touch of fire) de Linda Howard. Am avut senzatia ca mai era foarte putin si
citeam prima carte in care personajele au suferit de un neasteptat si misterios
caz de combustie spontana. Asemenea pasiune! :)
Este prima carte historical
romance scrisa de Linda Howard pe care o citesc si marturisesc ca mi-a lipsit
suspansul si tensiunea din cartile cu actiune contemporana, dar avem parte si
in aceasta carte de cateva incurcaturi.
Pasiune maxima, urmariri, o mica doza
de mister, onoare si prietenie, in concluzie o lectura placuta.
Stiti ce mi se
pare interesant? Modul in care oamenii reuseau sa citeasca urmele, sa se
foloseasca de instinct si dupa multe mile in care citeau in praful de pe drum,
iar urmele pareau pierdute, reuseau sa gaseasca ce cautau si in creierii
muntilor. Acum reusim performanta sa ne ratacim si cu GPS-ul in brate dar sa
mai ramanem cine stie pe unde fara tehnologie, cu siguranta n-o sa ma transform
subit in Geronimo. :)
Annis Parker a luptat din greu cu prejudecatile vremurilor pentru
a-si indeplini visul de a deveni medic. Este un personaj frumos, cald, special,
o descoperiti treptat pe masura ce inaintati in poveste si o veti indragi.
Rafe McCay a luptat in razboi, iar ororile acestuia si
haituirea din ultimii ani l-au facut dur si nemilos, fost Ranger, era expert in
lupta si arta de a-si lasa urmaritorii cu ochii in soare, altfel ar fi fost demult un om
mort, cu toti vanatorii aceia de recompense pe urmele lui. Era un proscris. Dar sub
aspectul dur si infatisarea marcata de nedreptatile vietii, se ascunde un
suflet bun ce se armonizeaza perfect cu fragilitatea si caldura Anniei. Cu toata bravada lui de om neinduplecat si poruncitor el
descopera ca Annis era speciala si o face constienta de harul sau.
Ranit in urma unei
altercatii cu vanatorul de recompense Trahern, Rafe ajunge in orasul Silver
Mesa si apeleaza la doctorul orasului pentru ingrijiri. Doar ca nu era vorba
despre un barbat, doctorul din oras era o femeie, Annis Parker, la a carei
atingere sufletul sau rezoneaza si il rascoleste scotand la suprafata o pasiune
ce il devora. Deoarece rana se infectase si mai avea nevoie de cateva zile de
ingrijiri atente, o ameninta pe Annis si o ia in munti cu el, nu isi putea permite sa mai ramana mult timp in oras cu Trahern pe
urmele lui.
Intr-o cabana
parasita si bine ascunsa ce se poate intampla? Viscol, inconjurati de linistea
si maretia naturii, fiecare luptandu-se cu atractia exploziva dintre ei,
intr-un final cei doi se lasa in voia simturilor, si veti avea parte de multe
scene intime incendiare. Intentia lui Rafe era, ca dupa zilele de viscol ce ii
tinusera captivi in cabana, sa o duca pe Annis acasa, iar el sa-si vada mai
departe de drum, cu toate ca acest lucru il sfasia pe dinauntru, nu putea sa o
tarasca in lumea lui plina de pericole.
Dar destinul are alte planuri cu ei. In
dimineata cand se hotarasera sa plece, iar Annis se afla singura in cabana,
tanara primeste o vizita neasteptata si nedorita. Ce se intampla?
De ce este Rafe un proscris? Daca se pusese o recompensa de
10.000$ pe capul lui, pe cine omorase? Va reusi Rafe sa-l pacaleasca si pe
temutul serif Atwater
asa cum ii pacalise si pe ceilalti vanatori de recompense? Vor reusi Annis si
Rafe sa ramana impreuna?
Un mic comentariu mai am de facut. Inteleg ca se mai pot
strecura greseli in procesul de tehnoredactare, dar cateodata parca se persevereaza
pentru cat mai multe. Nu voi mentiona decat doua: prima oara cand l-am intalnit
mi-am zis ca-i o greseala si am incercat sa trec cu vederea dar la al doilea
creieze....... deja cred ca au intrat in greva toti iezii din tara si au vrut sa
emigreze, dar surpriza a fost iepurile vanat de Rafe ce urma sa fie transformat
in tocana de Annis. Sau sa fi fost iepurila? Imaginatia mea e in delir. De ce?
Pentru ca Bocanila. Pentru ca Bambi. :)
Daca ar fi sa ne luam dupa fantasticfiction si fictiondb
Atingerea focului este cartea a treia din seria Western Ladies, dar goodreads
spune ca nu face parte din nicio serie. In cazul in care vor fi traduse A Lady
of the West si Angel
Creek, vom vedea daca vor
fi personaje comune sau poate ca singurul element comun sunt femeile din vestul
salbatic.
Nu uitati, bucurati-va de lecturi placute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu